blog img
“Bună! Ați auzit de Fondul Jazz in the Park?”

Dacă ai fost in Parcul Central din Cluj-Napoca zilele acestea sau în anii trecuți pe vremea asta, probabil ai fost abordat de una dintre echipele de voluntari de la Fond. E puțin greu să nu îi observi. Vin la tine cu un pumn de brățări, bilete neobligatorii și cu speranța că, poate, îți vei face timp să îi asculți. 

Unii voluntari se simt încrezători, alții mai puțin, foarte mulți sunt emoționați, dar cu toții au venit voluntari cu dorința clară de a avea parte de experiențe frumoase, de a-și face prieteni și de-a susține cauzele culturale de care Clujul are nevoie. Știu toate astea deoarece e al patrulea an în care sunt voluntară la Jazz in the Park, din care doi ani pe Fondul Jazz in the Park. 

Așa că, dacă ești curios de experiența din spatele biletului neobligatoriu, îți voi împărtăși câteva momente memorabile ale voluntarilor mai noi și mai vechi de pe Fondul Jazz in the Park. Am întrebat câțiva voluntari ai Fondului ce momente mai speciale își amintesc, care i-au marcat într-un fel sau altul, și cum le-a influențat gândirea în ceea ce privește comunitatea clujeană.

Călin S.: La un moment dat ne-am gândit să abordăm Jandarmeria, dar a fost un fel de încercare. Nu așteptam nimic pe moment, însă au donat fiecare câte 30 de lei. A fost super! Oamenii chiar vor să se implice în comunitate.

Maria C.: Am abordat trei persoane, dintre care era un tip peste 40 de ani, ușor “fericit”, și cu două prietene.  Le-am povestit despre Fond, nu ne-au luat foarte în serios, în schimb, domnul mi-a făcut o propunere, și anume dacă îi ofer mâna (pentru căsătorie – n.r.), îmi va cumpăra toate brățările. După vreo 20 de refuzuri, am reușit să scap necăsătorită și cu câteva brățări vândute.

Andrei I.: Am avut tot felul de răspunsuri de la participanți, cred că cele care au ieșit în evidență au fost de la niște străini, desigur nu știam că ei nu vorbesc română, noi doar i-am văzut fără brățări, așa că am și mers la ei să le povestim despre Fond. Le-am povestit vreo cinci minute, ca la sfârșit să ne spună: “Sorry, we speak English!” și să reluăm tot de la început în engleză. Au cumpărat brățările.

Nicky C.: Am abordat o familie cu copil mic care erau în trecere prin parc, cu obișnuitul salut al Fondului: “Bună! Ați auzit de Fondul Jazz in the Park?”. La care mama ne-a răspuns: “Dar dumneavoastră ați auzit de Martorii lui Iehova?”. Sincer, am rămas fără cuvinte.

Și acum amintirea mea ca fost voluntar al acestui departament. Una din primele mele experiențe în vânzarea de bilete a fost acum trei ani, dar îmi amintesc foarte clar și acum, atât de tare m-a marcat. 

O doamnă care fugea după copilul său a venit la mine cu o plasă în care se afla un măr. Neștiind că era ocupată cu copilul, am vrut să îi povestesc despre Fond. N-a avut răbdare să asculte până la capăt. Mi-a întins plasa să i-o țin până aleargă după copil, spunând că se întoarce imediat să îi spun ce și cum. A fugit și am stat să o aștept. Au trecut 15 minute și nimic. M-am gândit că asta este, a uitat de măr, nu se mai întoarce și trebuie să îmi continui treaba. Spre surprinderea mea, s-a întors după o oră să mă asculte. La sfârșit, i-am dat mărul înapoi. 

Dacă am rămas cu ceva după acest “experiment social”, cum îmi place mie să îi spun, este că oamenii sunt mult mai mult decât arată și că nu ar trebui să te grăbești să îi judeci niciodată. Nu lua șansa unei persoane de a face bine prin asumarea de stereotipuri. 

Să fii voluntar pe Fond este o provocare și o experiență incredibilă, iar dacă dorești să ne ajuți la anul să creștem festivalul și comunitatea, îți recomand să încerci acest departament. Iar asta pentru că îți va arăta mai multe laturi ale omului, cât de complecși și diferiți suntem, dar toți animați de același gând: să creștem împreună. 

A scris Alexandra Bartolomei, voluntar Jazz in the Park

A fotografiat Maria Chiorean, voluntar Jazz in the Park


Staropramen
George
Mega Image
Enel
Vorbe
Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca