blog img
Cum a fost a doua zi la Jazz in the Park 2019

Vineri, a doua zi a festivalului Jazz in the Park s-a dovedit a fi la fel de plină de energie ca ziua deschiderii. Cuvântul de ordine al zilei a fost: diversitate. Adolescenți veniți să se distreze împreună cu prietenii, studenți fericiți că au încheiat sesiunea și dornici de a experimenta noi stiluri muzicale, adulți pasionați de jazz și deciși să-și petreacă timpul așa cum trebuie cu prietenii și familia, vârstnici curioși de ce se întâmplă și deschiși la nou. Oriunde priveai, atmosfera era relaxată și lumea binedispusă, lucru care și nouă ne creștea pofta de lucru. 

Atracția zilei s-a dovedit a fi Drum Campul celor de la Yamaha, unde participanții de toate vârstele au învățat să bată la tobe ritmurile de bază. Conceptul a stârnit interesul atâtor oameni, încât s-au suplimentat orele de curs pentru ca toți doritorii să-și poată însuși primele deprinderi necesare stăpânirii instrumentului. În același spirit, curioșii care voiau să încerce noi instrumente și echipamente audio o puteau face la Music Bazaar, în clădirea Casino, fiindcă Yamaha, Play Music Store, Acoustic Density și Fonoteca Paradis au pus la cale un târg interactiv de muzică excelent. Pentru cei mici, bucuria zilei a fost The Playground, locul în care Mister Nicu făcea spectacol după spectacol, interacționând deopotrivă cu prichindei și părinți și trezind în ei pofta de joacă. 

În materie de concerte, cei care au deschis a doua zi de festival au fost B-Groove, câștigători în cadrul Concursului Internațional Jazz in the Park, ediția de anul trecut. I-au urmat mai apoi Hristo Yotsov: Jazz Cats și Iordache, iar seara a culminat cu un formidabil concert al trupei Ghost-Note. Un public extrem de numeros, o energie copleșitoare și un groove care îți face corpul să danseze instant – așa s-ar putea descrie momentul în care Ghost-Note au luat scena în primire. 

Pe Alternative Stage, după concertele Zimbru și Noya Rao, trupa Malox a funcționat ca un magnet muzical astfel încât publicului prezent în parc îi era greu să aleagă între cele două scene. În paralel, la VRTW Stage oamenii au putut să se bucure în voie de atmosfera relaxantă dată de mixul lui Andrei Puiu. Insomniacii l-au putut asculta la Midnight Stage pe pianistul Bogdan Vaida, care a fermecat publicul cu acordurile pianului său. Sesiunile de jam, în care Ghost-Note au făcut, practic, un al treilea show (primul fiind cu o seară înainte, în Colin’s), nu au lipsit nici din seara celei de-a doua zi a festivalului, iar doritorii au putut să ia parte la ele începând cu ora 00:00 în Vorbe, barul oficial al festivalului Jazz in the Park.

Ne vedem în parc pentru alte două zile pline de jazz!

A scris Andreea Codău, voluntar Jazz in the Park

Staropramen
George
Mega Image
Enel
Vorbe
Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca