blog img
Cum a fost în prima zi la Jazz in the Park 2019

Joi, 4 iulie, s-a dat startul celei de-a șaptea ediții a festivalului Jazz in the Park. Încă de la intrarea în parc, după ce treceai scara-poartă uriașă, simțeai buna dispoziție și veselia. Un tată povestea cu fetița lui într-un hamac, un altul se juca cu mingea cu băiețelul lui, niște bunici își urmăreau îndeaproape nepoții care zburdau fără griji. Aceeași stare de spirit se repeta iar și iar pe toată întinderea parcului. 

Dacă ziua parcul a fost mai mult locul de joacă al copiilor, odată cu venirea serii s-a transformat într-un meeting point pentru tineri și adulți. Mulți dintre aceștia veniseră cu prietenii patrupezi, care s-au dovedit incredibil de cuminți și ascultători de jazz. Printre cei aflați în parc în seara primei zile au fost și unii care și-au sărbătorit ziua de naștere. Ce poate fi mai fain decât să fii într-un parc, cu muzici bune în fundal, cu prietenii lângă tine cântându-ți ’’La mulți ani!’’ și, în plus, să participe la urări și necunoscuți, doar de dragul ambianței? 

Până la începerea concertelor, clujenii s-au familiarizat cu toate activitățile pregătite de organizatori, de la jocuri de societate la expoziții și târguri. La ora 19.00, Shai Maestro Trio a deschis oficial festivalul. De la primele acorduri, talentatul pianist israelian i-a cucerit pe spectatori. La succes a contribuit, de altfel, și Anat, sora lui care a stăpânit pe scenă contrabasul ca o adevărată Maestro. 

Aproape de ora 21.00, în așteptarea lui Marcus Miller, în jumătatea de parc dinspre scena principală nu mai puteai arunca un ac. Odată urcat pe scenă, energia contagioasă a lui Miller a cucerit audiența, transformând publicul într-o singură ființă. A fost un concert cum altul nu, probabil cel mai important concert de jazz pe care l-a avut Clujul până acum. Cei peste 6.000 de oameni din fața scenei principale (și din fața barurilor) pot sta mărturie. 

Miezul nopții a prins o parte din public în fața Casinoului, la Midnight Stage, unde trupa sud-coreeană DSM Contemporary Jazz Group a încheiat în stil propriu prima seară de concerte. Împătimiții jazzului, însă, au putut să continue petrecerea în Colin’s Gastro Pub, unde s-a lăsat cu un jam session de zile mari, cu incredibilul Mono Neon (de la Ghost-Note) printre protagoniști. Una peste alta, a fost o zi și seară memorabilă. Mai vrem!

A scris Soare Szende, voluntar Jazz in the Park

Staropramen
George
Mega Image
Enel
Vorbe
Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca