blog img
Cum a luat naștere festivalul Jazz in the Park. De la idee, la scena și hamacele din parc

Suntem întrebați de multe ori cum a apărut ideea festivalului Jazz in the Park. Am spus-o cu același drag și entuziasm de multe de ori, iar colegii mei, la rândul lor, au răspuns de nenumărate ori la această întrebare. De-asta ne-am gândit să răspundem și în scris la întrebare.

Vineri, 21 iunie, ora 18:00, anul 2013 a fost momentul în care prima melodie jazz a răsunat pe aleea centrală a Parcului Mare din Cluj-Napoca.

Anul acesta, tot în 21 iunie, sărbătorim șase ani de existență a festivalului Jazz in the Park. În toți acești ani îmi place să cred că am făcut mai mult decât un festival, mai mult decât promovarea unui gen muzical. Îmi place să cred și sper că ne-am adus contribuția la dezvoltarea sectorul cultural al orașului, că am schimbat mentalități, că i-am ajutat pe alții, că am făcut în felul nostru Clujul un pic mai bun și mai cunoscut.

E o aventură lungă, una care continuă, e plină de emoție și înseamnă mai mult decât un job, atât pentru mine cât și pentru colegii mei de la Fapte, însă această aventură a început cu mult înainte de prima melodie care a răsunat în parc.

De la muzică clasică la jazz

Malcolm Gladwell scrie în cartea lui Outliers că succesul unui om sau al unui proiect nu stă doar în mâinile executantului, ci la munca asiduă depusă se adaugă un cumul de „coincidențe” sau întâmplări de-a lungul timpului, care influențează rezultatul final.

Stau acum și mă gândesc, iar această teorie este perfect valabilă și pentru Jazz in the Park. Oricât de tare m-aș fi străduit eu sau colegii mei, acest festival nu ar fi arătat, nu ar fi realizat și nu ar face atât de multe lucruri dacă nu ar fi existat niște influențe de-a lungul timpului. Și sunt pregătit să vă împărtășesc câteva dintre ele.

Ideea de Jazz in the Park mi-a venit în 2011, când am vrut să-l sprijin pe fratele meu, care e pianist. Gândul de atunci era să mutăm muzica clasică din sălile obișnuite. Simțeam atunci că oamenii sunt descurajați să meargă la concerte de muzică clasică din cauză că totul e prea oficial, pompos, plin de reguli. La polul opus, parcul este spațiul tuturor, îl simțim ca o zonă de relaxare, de plimbare și părea mai potrivit. În ultima secundă însă, am schimbat genul, fiindcă mi s-a părut că jazzul este mai permisiv. Oare cum ar fi fost dacă făceam un festival de muzică clasică?

Primul parc în care am vrut să organizăm festivalul

În 2012 am început să lucrez cu asociații pe care-i am și în prezent, ne doream să facem festivalul Jazz in the Park împreună. În acel moment totul era doar un document pe calculator. Primul loc pe care l-am vizat a fost Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” din Cluj. E vorba despre un parc închis, bine delimitat și puteam pune bilete la intrare. Dar nu am primit acest parc. Oare cum ar fi fost dacă Jazz in the Park debuta ca un festival tipic pe bilete, în loc de ce este acum? Cu siguranță nu aveam fondul festivalului.

După refuzul primit, ne-am reorientat și ne-am gândit la Parcul Central. Am propus acest eveniment către Primărie. Atunci am primit un nou refuz: parcul era proaspăt renovat și noi riscam să-l stricăm.

Asta ne-a transformat. Ne-a schimbat motivația. Am devenit niște „avocați” ai comunității fără ca aceasta, comunitatea, să știe. Am insistat mult să primim parcul, dar am avut și doi susținători în Primărie care credeau foarte mult în idee. Așa cum știți, până la urmă, în 2013, am primit dreptul de a organiza festivalul Jazz in the Park în Parcul Central din Cluj.

Cred că dacă nu era toată această luptă, festivalul nu căpăta aspectul comunitar pe care-l are, poate nu era atât de primitor și îndreptat spre întreaga comunitate. Poate…

Am primit foarte multe refuzuri. Am primit foarte multe sfaturi. Am primit foarte multe critici. De-a lungul timpului, am primit mult ajutor de la oameni din jur care au fost fanii ideii și nu și-au dorit nimic altceva decât să ajute. Am trăit foarte mult momente frumoase și foarte multe momente grele. Și cred mult că toate acestea au contribuit la ceea ce este Jazz in the Park acum în egală măsură cu planificarea și eforturile noastre de a-l realiza.

Sunt recunoscător pentru toți factorii care ne-au influențat și mă bucur că au existat. Tuturor oamenilor care ne-au criticat le mulțumesc și le transmit că ne-au influențat, chiar dacă pe moment poate nu credeau asta. Iar pentru toți cei care ne-au stat alături necondiționat încă de la început, vreau doar să le transmit că acest festival este și al lor.

Pregătirea ediției din 2018

Urmează ediția a șasea, cea mai bine planificată ediție de până acum. Am învățat de-a lungul timpului că oricât de bine planificată e, nu poți controla totul. Ce poți să faci este să ai grijă cum interpretezi și cum reacționezi la neprevăzutul ce va apărea la un moment dat cu siguranță. Asta e certitudinea.

Închei cu un alt fapt amuzant, care e legat de teoria influențelor din jur: în 2017, la 6 ani de la apariția ideii de festival dedicat fratelui meu, am reușit să facem împreună un nou proiect cultural: Classic Unlimited. Un turneu național cu recitaluri de muzică clasică, în care el e solist principal. Ducem astfel muzica în spații neobișnuite pe care le transformăm, pentru câteva ore, în săli de concerte. Am avut un turneu de nouă concerte anul trecut, în șase orașe și a fost un adevărat succes. Bogdan a cântat în service-uri auto, în berării, tipografii, magazine, clădiri de birouri, în hale de producție. Oare dacă nu făceam Jazz in the Park, ar fi existat acest proiect?

Vă salută cu prietenie de la tastatură Alin Vaida, director Jazz in the Park

Staropramen
Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca