O spunem răspicat și asumat: suntem un festival IQOS friendly.

Acest statement aduce cu sine niște reguli simple, pe care însă ne dorim foarte tare să le respectați în timpul festivalului. Iar regulile sunt următoarele:

  • persoanele care fumează țigări clasice (convenționale) pot face asta doar în zonele speciale amenajate, care vor fi marcate atât pe hartă, cât și la fața locului.
  • utilizatorii de produse pe bază de tutun încălzit, care nu produc fum sau scrum, pot folosi aceste dispozitive în toate zonele festivalului (da, chiar și la concerte, sic!).

Sună un pic restrictiv, știm, dar avem rugămintea să nu o luați (foarte) personal. Tot ce ne dorim e să protejăm cât putem de bine Parcul Etnografic, cu toate acareturile sale, la fel ca în anii trecuți.

După cum bine știți, gospodăriile din Parc sunt din lemn, uscat nu doar de secole, ci și de canicula de acum, și se pot transforma în cenușă cât ai zice „jazz”. Nici noi, nici voi nu ne dorim asta, nu-i așa?

Vă mulțumim de pe acum că ne ajutați să protejăm Parcul Etnografic!

Programul pe zile Jazz in the Park 2022

Programul pe zile Jazz in the Park 2022

Mulți dintre voi ne-ați întrebat de biletele pe zile, așa că am zis să ieșim cu cei mai așteptați artiști acum. Cam așa va arăta primul weekend din septembrie la noi, dar e de luat în considerare că mai avem un val de anunțat, undeva pe la mijloc de august. Even more jazz, we knooow.

Jazz in the Park. Sounds personal.

Jazz in the Park. Sounds personal.

În iunie 2013, noi, cei de la Fapte, începeam un capitol care a devenit mai apoi elementul central al activității...