blog img
Despre cum te cucerește Jazz in the Park

De ce ar veni oamenii la un festival de jazz, o muzică deloc comercială, de-a dreptul criptată uneori, cu piese care pot avea, pentru aceeași persoană, înțelesuri diferite în momente diferite? Cât de aparte a fost prima lor experiență la Jazz in the Park de au continuat să revină an de an? Mi-am dorit să aflu aceste lucruri, așa că am stat de vorbă cu câțiva dintre cei prezenți la Jazz in the Park 2019.  

Când l-am întâlnit pe Bogdan (18 ani – foto) se odihnea pe bancă alături de prietena lui, după ce au cutreierat pe la toate standurile și s-au încărcat de energia festivalului. Volubil și  binedispus, Bogdan mi-a mărturisit că Jazz in the Park a fost primul festival la care a participat. Era ediția a patra (adică în 2016) și venise în parc cu părinții.  „OMG! It’s so cool!” – au fost primele cuvinte care i-au trecut prin cap când a văzut ce se întâmplă. 

Acea simplă plimbare i-a fost de-ajuns pentru a se identifica cu specificul festivalului și de atunci nu a lipsit de la nici o ediție. Participarea la festivaluri a devenit pentru el un stil de viață. La prima întâlnire cu Jazz in the Park și-a cumpărat un tricou, pe care îl păstrează și acum ca o amintire specială ce l-a ajutat să se identifice cu jazzul și atmosfera de festival. ’’Jazz in the Park a crescut și a evoluat foarte mult în ultimii ani și mă bucură asta. Le-aș recomanda tuturor celor care sunt pentru prima dată la festival să asculte muzica și să se simtă bine înainte de a consuma alcool sau mâncare’’, mi-a spus Bogdan. 

Le-am cunoscut mai apoi pe Mădălina și Iulia. Ambele au câte 27 de ani și sunt veterane ale festivalului. Au fost prezente încă de la prima ediție, când au fost impresionate peste poate de atmosferă și muzică. Mi-au spus că festivalul le-a insuflat pasiunea pentru jazz și sunt prezente la toate edițiile, crescând odată cu festivalul. S-au arătat impresionate de modul în care a evoluat evenimentul atât ca organizare și decor, cât și ca număr de artiști invitați și activități conexe. Sunt decise să revină în fiecare an, motivate fiind de noutate, creativitate, muzici, prieteni, precum și de faptul că vine din ce în ce mai multă lume la festival. 

Marius (26 ani), un pasionat al jazzului, plimbărilor cu bicicleta și jocurilor video, a luat contact cu festivalul doar la ediția de anul trecut, când se plimba întâmplător prin parc. ’’Dacă e să spun ce-mi place cel mai mult, e faptul că nu mă simt singur la un astfel de festival, deoarece pare că toată lumea e prietenă cu toată lumea’’, mi-a spus Marius. La ediția din acest an a venit mai ales pentru Marcus Miller, pentru stilul acestuia de a cânta și energia pe care o transmite. Chiar dacă nu este un veteran al festivalului, are un sfat pentru cei care vin pentru prima oară, sfat cu care suntem complet de acord: ’’Fiți atenți la tot ce se întâmplă în jur, fiți curioși și încercați să înțelegeți jazzul și să vă bucurați de experiențele oferit de festival!’’.

A scris Florina Cușmir, voluntar Jazz in the Park

A fotografiat Valentina Lazăr, voluntar Jazz in the Park

Staropramen
George
Mega Image
Enel
Vorbe
Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca