Forq

About

 Oricât am încerca să evităm cuvintele mari, Forq este după toate standardele, un supergrup.

E suficient să-i cunoaștem pe fondatorii acestei formații din New York,  pentru ca această afirmație să nu mai pară o exagerare.

Unul dintre ei este Michael League, basistul, chitaristul, compozitorul și carismaticul lider al trupei americane Snarky Puppy, cu care a câștigat nu mai puțin de trei premii Grammy, unul pentru Best R&B Performance și două pentru Best Contemporary Instrumental Album.

Un alt nume cu rezonanță este Henry Hey, pianist, compozitor, aranjor și director muzical născut în Iowa, Statele Unite.

Hey a colaborat cu David Bowie la musical-ul Lazarus, una dintre ultimele creații ale regretatului artist britanic, dar și cu George Michael, Rod Stewart, Phil Ramone sau Empire of the Sun. Nu a ocolit nici muzica de film, compozițiile sale regăsindu-se pe coloanele sonore ale unor filme celebre precum Ocean’s Twelve sau clasicul Dumb and Dumber To.

Pe lângă pianistul Henry Hey, line-up-ul Forq actual este completat de chitaristul Chris McQueen, membru fondator Snarky Puppy, redutabilul  baterist Jason Thomas, cunoscut pentru înregistrările și concertele sale alături de Marcus Miller, Roy Hargrove, Fred Hammond sau Snarky Puppy, și basistul Kevin Scott, muzician care se simte la fel de bine cântând jazz, hip-hop, funk sau metal, și care a colaborat cu artiști ca Akon, Jimmy Herring, Soulphonics, Col. Bruce Hampton.

Lesne de imaginat, o  întâlnire a acestor muzicieni în studio nu putea avea decât urmări sonore spectaculoase, dovada fiind cele trei albume, Forq (2014), Batch (2015) și Threq (2017) care a propulsat trupa pe scenele unor importante festivaluri ca North Sea Jazz sau GroundUp Music Festival.

Cu un show dinamic și incisiv, o muzică temperamentală și un apetit formidabil pentru explorare, supergrupul american Forq va concerta în premieră în România pe 1 iulie, pe scena principală a celei de-a șasea ediții Jazz in the Park din Cluj.

Accesul la acest concert este liber, iar dacă doriți puteți cumpăra un bilet neobligatoriu de susținere a Fondului Jazz in the Park. Bilete neobligatorii găsiți aici și în rețelele bilete.ro, Eventim și BiletMaster.

 

Staropramen
Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca
BCR
Mega Image