Soweto Kinch

About

 

Puțini sunt artiștii contemporani care reușesc să convingă cu atâta usurință pe fanii jazz-ului, dar și pe cei ai hip-hop-ului deopotrivă. Și mai puțini dintre ei au un doctorat în Istorie Modernă la Oxford.

Să facem cunoștință cu londonezul Soweto Kinch, un ambasador al culturii urbane pentru care nimic nu pare prea dificil. Cu tatăl dramaturg și mama actriță, era de așteptat ca tânărul Soweto să aibă înclinații artistice, și, spre norocul iubitorilor de muzică, ele s-au materializat destul de repede.

Întâlnirea cu influentul trompetist american Winton Marsalis la doar 13 ani i-a deschis britanicului drumul în jazz, la inceput ca pasionat de pian, apoi dedicându-se studiului saxofonului.

Două premii MOBO pentru Best Jazz Act, Urban Music Award, BBC Rising Star Award, Montreux Jazz Festival Award, dar și o nominalizare la Mercury Music Prize, au dovedit tuturor că drumul ales a fost cel potrivit. Nu însă și facil, pentru că Soweto Kinch are destul curaj și neastâmpăr creativ ca să se facă remarcat și în muzica hip-hop.

Apreciat de artiști de calibru precum Mos Def sau Rodney P pentru calitățile sale de hip-hop MC și producător, Soweto depășește așteptările tuturor compunând muzica pentru două producții teatrale și chiar jucând în una dintre ele timp de o lună în India.

Deși am putea adăuga la palmaresul său faptul că organizează de cinci ani Festivalul Flyover Show în Birmingham, sau că prezintă emisiunea Jazz Now la BBC, suntem departe de a fi spus totul despre un artist atat de versatil. Nu întâmplător celebrul site All About Jazz scrie despre el: ‘’Soweto Kinch combines spoken word, rap, electronics and raw, high energy jazz’’.

Din fericire, pe 26 iunie la Muzeul de Artă, Soweto Kinch, alături de grupul său va concerta în premieră în România la a șasea ediție Jazz in The Park, o rară ocazie de ne întâlni cu acest muzician incredibil, și de a-l cunoaște mai bine.

Bilete pe eventim.ro  si pe bilete.ro

Staropramen
Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca
BCR
Mega Image