blog img
Ziua 11: ultima zi de Jazz in the Park 2018

Este ultima zi din această ediție a Jazz in the Park, cel mai mare festival cu suflet Jazz din România. În primul rând trebuie să vă mulțumim pentru că nu v-ați ferit de ploaie și ați dansat cu noi, indiferent de vreme. O fi fost energia voastră, speranța noastră sau doar noroc, dar ploile s-au oprit numai bine cât să prindem weekendul în parc. Așadar, vă invităm și astăzi, duminică, la o ultimă zi de Jazz in the Park 2018. Haideți cât mai mulți astfel încât să umplem parcul și să ne bucurăm de trupele programate azi.

Fanfare Ciocârlia, Bill Laurance și Forq sunt în mod cert concerte de neratat azi.

Știți deja, ziua de festival în parc începe la 12:00 cu de toate pentru toți: avem zonă de sport cu volei, tir cu arcul, cățărări și tiroliană, ateliere de creație și concerte pentru cei mici (și pentru cei mari), jam sessions și karaoke, VR Experience și lectură de poezie, despre care puteți găsi mai multe informații și programul complet aici.

Concertele încep de la ora 15:00 și ne împărțim din nou între patru scene: Main, Alternative, VRTW și România 100. Dubase este primul artist care ne încântă pe ziua de azi, la scena VRTW de la ora 15:00, urmând ca de la 18:00 să îl ascultăm pe Iorga, cu mixul său eclectic direct din Piața Obor la Jazz in the Park, iar de la 21:00 pe artistul multivalent și muzicantul Alt Om la aceeași scenă. În plus, în Kids Zone sunt patru ore de concerte pentru cei mici, de la 14 la 18. 

Pe Main Stage, începem la ora 17:00 cu Bigg Dimm A’Band, apoi continuăm cu Luiza Zan Trio, una dintre cele mai proeminente voci din jazzul românesc.Tot pe scena principală urcă apoi Bill Laurance, pianist, compozitor și producător câștigător al Premiului Grammy, care va cânta în seara aceasta alături de quartetul lui.

Dinamici, exuberanți și cu o vivacitate balcanică autentică, Fanfare Ciocârlia vor încheia seria concertelor de pe Main Stage la Jazz in the Park 2018. Trupa și-a câștigat notorietatea internațională grație atmosferei grozave pe care o creează la fiecare spectacol. Vorbim despre instrumentiști îndeajuns de pricepuți încât spiritul de voie bună să se resimtă mai puternic decât complexitatea a ceea ce cântă. Suntem siguri că vom dansa cât ne vor ține picioarele pe acest concert.

La Alternative Stage, distracția începe la ora 18:00 cu un concert Exit Oz, trupă originară din Timișoara care a patentat stilul swamp jazz, urmând ca de la 20:00 să-i ascultăm pe MOP MOP & Wayne Snow, proiect al multi-instrumentistului, compozitorului și producătorului Andrea Benini, care a pornit de la jazz și s-a extins până într-o zonă mai exotică, funk și afrobeat.

De la ora 21:00, ascultăm quartetul newyorkez Forq, pregătit să vă surprindă cu un sound modern și agresiv, manevrat atât de bine întocmai pentru că cei patru instrumentiști sunt atât de talentați.

Ultimul concert pe scena România 100 va fi un nume deja cunoscut în jazz, JazzyBIT, cu care ne-am mai întâlnit în această ediție și pe care ne bucurăm să-i ascultăm oricând, dar de data aceasta cu un concert-concept dedicat Marii Uniri din 1918, la miezul nopții, pe scena din fața Casinoului din Parcul Central.

Dacă aveți nevoie de energie, veți găsi în parc mai multe stand-uri de cafea, iar în zona Food Garden, o ofertă variată de mâncare și dulciuri de festival. De altfel, avem bere la draught, cocktailuri, shot-uri, cam tot ce trebuie să ne menținem voia bună.

În această ultimă zi, să facem cumva să avem cu toții bilete neobligatorii! Cum altfel să asigurăm un viitor cultural Clujului dacă nu prin a ne susține tinerii creatori? Menționăm că la achiziționarea unui bilet neobligatoriu, veți primi o brățară în baza căreia veți putea trimite o vedere către un prieten drag aflat la distanță.

Vă mulțumim că iubiți muzica bună. Ne vedem în parc!

Programul zilei e e disponibil aici.

Staropramen
Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca
BCR
Mega Image